Psihologia varstelor

Ieri am discutat despre "pisologia" varstelor, iar toata clasa era ocupata cu depanatul amintirilor.

Iata si cateva amintiri.
La gradinita eram o maimuta-lider.
Intr-un timp imi sugeam degetul mare doar pentru ca o colega facea asa.
Alta data bagam creioane in gura doar pentru ca o fata facea asa.
Odata educatoarea a lasat afara un pahar cu apa ca sa inghete. L-a adus si ne-a spus sa punem mana pe gheata. Eu am pus degetul fix in mijloc, unde nu era pic de gheata. Ce aeriana eram!
La dansuri faceam pe sefa si ii tot aranjam pe ceilalti. Sa fie semicercul perfect. Sa fim sincronizati. Si ce-mi placea!
Maica-mea se distreaza de mine cand se gandeste la prima zi de scoala. Zice ca invatatoarea ne-a intrebat ce scrie pe manualul de mate, iar eu am zis ca 1+1=2, desi scria doar 1+1. Ne-a pus sa recitam ceva poezii. Eu, tantosa, am mers si am zis ceva poezie in engleza, cu "one, tho, three". Tin minte ca tineam mana la spate si numaram pe degete. :)) Si mai incolo, o colega a cantat ceva despre cucu, iar maica-mea a zis ca toti parintii s-au speriat cand am mers dupa ea si am inceput alt cantec despre cucu. :)) Cred ca nu stiau ca avea mai multe versiuni.
Hobby-ul meu in clasele primare era fugitul. Nu ratam o pauza fara sa fug ca nebuna prin curte. De acolo si destule trante, haine rupte si lovituri.Dar eram un copil linistit. Bietele invatatoare...
Cred ca am trait multa vreme departe de realitate. Dar totusi, eram cu picioarele pe pamant. Invatam multe cuvinte noi la franceza, pe care si acum le stiu, incercam tot ce vedeam la ceilalti, le dadeam batai de cap parintilor ca nu aveam rabdare sa fac caligrafie sau sa citesc.
Si evident ca adoram desenele. <3 Mai ales Cardcaptor Sakura.
Imi pare rau ca nu am mai multe amintiri din perioada aceea. Chiar cred ca eram o figura.
Oh. Si replica mea celebra, cand un coleg mi-a reprosat ca sunt sefa prostilor. "Sunt sefa ta..." Totusi, gasesc replici la orice. Chiar ma distra cand cineva era nervos pe mine, pentru ca aplicam doua tactici: lovitura sub centura si ignore. Maica-mea incerca (si inca mai incearca) sa ma invete ce sa spun si cand. Nu are rost. Ea nu stie ca eu nu pot sa spun ceva ce nu gandesc. Si in plus, chiar daca as avea ceva de spus, de cele mai multe ori nu are rost. De ce sa ii invat eu pe ignoranti ce am descoperit?


Cand ma gandesc la lucrurile astea, am diferite sentimente. Mai intai imi vine sa rad, dupa aceea sunt socata de inconstienta mea, ca la final sa ma apuce plansul. Brusc.